- Șase modele electrificate cu o clară diferențiere, datorită tehnologiilor unice Nissan
- Noua gamă oferă electrificare fără compromisuri în ceea ce privește entuziasmul și plăcerea de a conduce
- Nissan va pune capăt investițiilor în noi motoare cu ardere internă pură pentru vehiculele de pasageri
- Compania japoneză răspunde nevoilor de mobilitate ale șoferilor printr-o gamă de modele cu diferite niveluri de electrificare
Nissan și-a stabilit traseul către un viitor durabil și și-a consolidat poziția pe piața europeană prin prezentarea noii sale game electrificate din șase modele, care va sosi în această vară.
Folosindu-și expertiza și leadership-ul de neegalat, Nissan își supraalimentează trecerea la mobilitatea electrificată cu cea mai interesantă și cuprinzătoare ofertă a mărcii de până acum.
Ca urmare a deciziei de a nu investi în Euro 7 pentru mașinile de pasageri, Nissan nu va introduce nicio mașină nouă de pasageri, alimentată cu motor cu combustie internă, în Europa, începând cu 2023. Luând măsuri îndrăznețe pentru a se asigura că va oferi o nouă eră a mobilității, Nissan se așteaptă ca 75% din vânzări să le reprezinte modelele electrice până în anul 2026, cu ambiția de a ajunge la 100% până la sfârșitul deceniului.
„Nissan se îndreaptă spre un viitor electrificat, în frunte cu Europa. Am stabilit o direcție clară prin Ambition 2030 și, cu noua noastră gamă electrificată, deschidem cu adevărat calea către un viitor durabil. Având ca punct de sprijin prezența noastră globală și parteneriatele Alianței, acesta este un moment de referință pentru Nissan în Europa, odată cu sosirea celei mai cuprinzătoare oferte de produse de până acum. Ne-am valorificat expertiza noastră electrică pentru a oferi o suită de tehnologii care îndeplinesc nevoile clienților noștri, fără compromisuri cu privire la entuziasm.””
Guillaume Cartier (președinte Nissan Africa, Orientul Mijlociu, India, Europa și Regiunea Oceania
Mergând dincolo de vehicul, Nissan lucrează la un ecosistem energetic cuprinzător pentru vehiculele sale electrice, care explorează inițiativele de optimizare și extindere a capacităților bateriei. Ecosistemul de producție emblematic al Nissan, EV36Zero, cu sediul în Sunderland, UK, reunește producția de vehicule și baterii, alimentate de surse regenerabile pentru a stabili planul pentru viitorul mobilității în producție.
JUKE Hybrid
Cea mai recentă versiune a crossover-ului compact Nissan, JUKE Hybrid păstrează aceeași personalitate a modelului și oferă clienților curioși de vehicule electrice o introducere cuprinzătoare în lumea electrizării. JUKE Hybrid combină performanța receptivă, capacitatea de condus plăcută și eficiența excelentă a consumului de combustibil pentru o experiență plină de satisfacții pe drum.
Noul Qashqai e-POWER
Bazându-se pe moștenirea sa ca primul model crossover din lume, noul Qashqai îmbunătățește experiența de condus în cu tehnologia unică de propulsie e-POWER de la Nissan.
Sistemul dezvoltat în întregime de Nissan oferă fiorul inconfundabil al condusului complet electric, fără a fi nevoie de reîncărcare. Un motor 100% electric acţionează roţile pentru o accelerare instantanee şi liniară, în timp ce un mic motor cu combustie reîncarcă bateria în mişcare – oferind şi mai multă încredere în spatele volanului.
Noul X-Trail e-POWER
Performanța electrică fără efort și rafinamentul sunt la îndemâna șoferului cu sprijinul e-POWER. Silențialitatea și confortul suprem ale modelului sunt întărite de precizia transmisiei e-4ORCE cu două motoare și control pe toate roțile – combinându-se pentru a oferi o experiență de condus captivantă, dar sigură.
Experiența completă în electrificare – 100% electric
LEAF
Primul vehicul electric de masă din lume, LEAF a inițiat o revoluție și a stabilit planul pentru vehiculele electrice moderne – peste 577.000 modele vândute la nivel global și mai mult de 9 miliarde de kilometri cu emisii zero parcurși de la lansarea sa în 2010.
Compania niponă și-a dezvoltat expertiza bogată în electrificare cu LEAF, perfecționând formula de succes pe parcursul unui deceniu de dezvoltare pentru a face vehiculele electrice accesibile tuturor.
Ariya
Marcând un nou capitol în călătoria de electrificare a Nissan, Ariya este primul coupé-crossover complet electric al Nissan și apogeul a ceea ce Nissan face cel mai bine. Primul vehicul care folosește platforma ingenioasă CMF-EV dezvoltată de Nissan pentru Alianță, Ariya este experiența electrică supremă; acesta întruchipează ADN-ul japonez Nissan, oferă performanțe dinamice de condus și se mândrește cu unul dintre cele mai spațioase interioare din segment.