Menu Close

HYVIA dezvăluie primele prototipuri pe bază de hidrogen

Despre HYVIA

Numele HYVIA vine din alăturarea lui „HY”, pentru hidrogen și a cuvântului latin „VIA”, care înseamnă drum, întruchipând ambiția de a deschide o nouă cale spre mobilitatea cu emisii reduse de carbon. Înființată în iunie 2021, HYVIA este o societate mixtă deținută în egală măsură de Renault Group, jucător dominant în industria auto, și de Plug Power, lider mondial în soluții la cheie de hidrogen și pile de combustibil.

  • HYVIA este prima companie de pe piață care va oferi soluții la cheie de mobilitate cu hidrogen;
  • Stații de încărcare, servicii de furnizare de hidrogen fără carbon, întreținere și gestionare a flotelor;
  • Compania mixtă va funcționa în patru locații din Franța;
  • HYVIA intenționează să contribuie la decarbonizarea mobilității în Europa, poziționând Franța drept lider industrial, comercial și tehnologic.

Prototipul Renault Master Van H2-TECH

Master Van H2-TECH este prima furgonetă prototip pe bază de hidrogen a grupului Renault

-ZERO emisii de CO2, autonomie crescută și timp de încărcare redus

-Van de dimensiuni mari, destinat transportului de bunuri de consum și al coletelor, cu volum de 12m3.

-O autonomie de până la 500 km.

-Stația de reîncărcare cu Hidrogen HYVIA, disponibilă cu 350 sau 700 bari, permite un timp de încărcare foarte rapid.

Prototipurile ce urmează să fie lansate:

Master Chassis Cab H2-TECH: o autoutilitară mare cu un spațiu de încărcare și mai mare (19m3) și o autonomie de 250 km.

Master Citybus H2-TECH: un microbuz urban care poate transporta până la 15 pasageri, ideal pentru afaceri, municipalități și servicii publice locale, cu o autonomie de 300 km.

Un ecosistem complet și unic HYVIA

Aceste prototipuri sunt o primă ilustrare a ecosistemului HYVIA complet, incluzând producția de hidrogen verde (electrolizatoare), distribuția acestuia (stații de alimentare cu hidrogen) și o gamă de vehicule comerciale ușoare, alimentate cu pilă de combustibil (Van, șasiu cabină și Citybus), complementare vehiculelor cu baterie electrică.

Despre Renault Group și Plug Power

Renault Group se află în fruntea unei mobilități care se reinventează. Întărit de alianța cu Nissan și Mitsubishi și de expertiza sa unică în electrificare, Renault Group cuprinde 5 mărci complementare: Renault, Dacia, LADA, Alpine și Mobilize, oferind clienților săi soluții de mobilitate durabile și inovatoare. Prezent în peste 130 de țări, Renault Group a vândut 2,9 milioane de vehicule în 2020.

Plug Power dezvoltă economia hidrogenului ca un furnizor global de soluții complete cu celule de combustibil cu hidrogen. Aceștia au dezvoltat peste 40.000 de astfel de sisteme; au proiectat și au construit 110 stații de alimentare care distribuie zilnic peste 40 de tone de hidrogen. Sunt lideri tehnologici în soluțiile de hidrogen verde prin electroliză și au referințe semnificative în mobilitatea hidrogenului în industrii cheie din Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *