Menu Close

RENAULT FACE ECHIPĂ CU ROLAND-GARROS

Renault si Roland-Garros
  • Renault devine Partener Premium al Roland-Garros, oferind mobilitate electrică.
  • Renault furnizează o flotă de 100 de Renault Megane E-Tech Electric.
  • Renault lansează „GIVE ME 5”, noul proiect de responsabilitate socială a mărcii, dedicat tinerelor generații.
  • Brandul susține practicarea tenisului în orașe.

Renault își eficientizează parteneriatele globale de marketing și se concentrează pe câțiva piloni-cheie capabili să ofere plus-valoare. Renault se va concentra pe sport, cu două parteneriate principale: rugby și tenis, unde face echipă cu turneul Roland-Garros.

RENAULT x ROLAND-GARROS

Competiția de Grand Slam pariziană și producătorul Renault și-au unit forțele pentru a scrie un nou capitol împreună. Începând cu turneul din 2022, Renault devine Premium Partner al Roland-Garros, unul dintre cele mai prestigioase evenimente sportive din lume.

Renault și Grand Slam-ul parizian împărtășesc valori comune în jurul conceptului „Made Of France”: pasiune și îndrăzneală. Parteneriatul dintre Renault și Federația Franceză de Tenis se bazează pe doi piloni principali: mobilitatea durabilă și responsabilitatea socială.

O FLOTĂ ELECTRICĂ

Renault și Roland-Garros împărtășesc aceeași intenție de a se comporta mereu mai responsabil. Renault își accelerează deja transformarea cu obiectivul de a deveni un brand complet electric în Europa până în 2030.

Acest angajament se reflectă în flota de 100 de Megane E-Tech Electric pe care Renault a pus-o la dispoziția Open-ului francez. În total, parcul va număra 160 de vehicule.

GIVE ME 5

În paralel cu semnarea acestui acord de parteneriat, Renault lansează „GIVE ME 5”, noul proiect de responsabilitate socială a mărcii, dedicat tinerelor generații.


Renault vrea să promoveze practica tenisului în orașe prin renovarea locurilor de joacă din zonele suburbane cu ajutorul artiștilor locali. Două astfel de zone vor fi deschise în Franța până la sfârșitul anului.


Pentru a ajuta la finanțarea proiectului „GIVE ME 5”, în turneul Roland-Garros, Renault va pune în aplicare „Let Challenge”. Când o minge servită lovește fileul înainte de a ateriza pe teren, Renault donează o sumă de bani acestei inițiative.


În plus, brandul va invita la Roland-Garros mai multe grupuri de copii și adolescenți proveniți din medii defavorizate.

ACTIVITĂȚI ÎN INTERIORUL ȘI EXTERIORUL STADIONULUI

Ca parte a acestei colaborări, sigla Renault va fi afișată pe plasele celor cinci terenuri principale. pe tot parcursul turneului.

În timpul turneului, vizitatorii vor putea afla informații despre viitoarea gamă electrică și electrificată Renault. Vor fi expuse Megane E-Tech Electric, Renault 5 Prototype și Noul Renault Austral, a cărui premieră mondială va avea loc aici. Fanii mobilității și tenisului se vor putea bucura de mai multe experiențe pe care Renault le va pune la dispoziție pe parcursul turneului.

Renault Green Line: oricine dorește să ajungă la turneu cu zero emisii va putea să o facă ușor cu ajutorul Renault. Compania de car-sharing ZITY by Mobilize va oferi clienților săi posibilitatea de a ajunge la Roland-Garros și de a parca chiar lângă stadion pe unul dintre cele cinci locuri de parcare ZITY. Clienții noi vor beneficia de o promoție specială.

Gama Renault The Originals: iubitorii de tenis vor avea ocazia să trăiască o experiență unică, atemporală, urcând într-un autobuz RATP din anii 30 care îi va conduce direct la stadion.

Renault Electro-Pop Line: cu ocazia aniversării a 50 de ani de la apariția Renault 5, marca a transformat cinci modele istorice, echipându-le cu motoare 100% electrice, pe care fanii și oaspeții le vor putea utiliza pentru a ajunge la stadionul Roland-Garros.

DESPRE ROLAND-GARROS

În ochii pasionaților de sport, Roland-Garros este un eveniment de neratat. Turneul din 2021 a fost difuzat în 222 de țări din întreaga lume, confirmând statutul turneului drept eveniment sportiv internațional de primă clasă. Organizat de Federația Franceză de Tenis, Roland-Garros este singurul turneu de Grand Slam care se joacă pe zgură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *